joi, 12 ianuarie 2012

Solitudine.


Oamenii nu pot fi fericiti si atat. Nevoia de a denumi un lucru care te face sa zambesti, nevoia de a-l eticheta sau de a-l expune este de multe ori mai mare decat nevoia de a-l avea in primul rand... Nu voi tinti prea sus spunand ca fiecare om trebuie sa atinga Nirvana, nici nu voi face referire la cantitatea de sare, zahar sau ulei pe care fiecare persoana trebuie sa o consume pentru ca trupul sa radieze de fericire. Nu spun nici ca ciocolata trezeste serotonina(hormonul fericirii), dar nici nu admit ca aceasta ar adormi vreodata. Eu sunt o persoana fericita in ciuda privirilor intrebatoare din jurul meu. Nu ma astept sa intelegeti cum e posibil, nu vreau sa imi considerati actiunele sfaturi, tot ce spun e ca in acest moment ma aflu intr-un loc pe care nu l-as schimba prea curand.

Pune-ti dopuri de urechi cand simti nevoia, nu suporta nicio voce care considera linia de plutire un reper solid in viata. Niciun reper nu e destul de solid pentru a face fata la ceea ce am ajuns, de-a lungul evolutiei. Suntem rai, egoisti si uneori prea ficsi, dar daca tot insistam sa fim "fiecare pentru el" macar sa o facem cum trebuie.

Un comentariu:

Suflet de curva spunea...

intradevar. oamenii nu pot fi fericiti si atat. dar cred totusi ca nu vor sa fie


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)