sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Conceptiile.


Uneori ti se face scarba de faptul ca trebuie sa mergi pe un drum sau sa faci un lucru pentru ca "asa se face". In general, cand esti inconjurat de oameni incapabili sa se transpuna intr-un prezent anume, ai aceasta problema.

"Trebuie sa ramai naturala", in viziunea lor, nu se va referi niciodata doar la fizic. Trebuie sa fii timida si lipsita de personalitate, trebuie sa acoperi tot intr-un material, sa urmezi un curs logic, precum un pahar care se umple treptat cu apa. In momentul in care paharul e plin nu trebuie sa se verse niciodata pe langa. Te opresti. Si atunci ar fi momentul in care realizezi ca probabil vei mai trai mult, fara sa traiesti.

Nu as vrea sa fiu critica, sa ofer exemple, dar poate asa se intampla cu multe din mamele noastre, sau cu mamele mamelor noastre. Te nasti cu o ambitie diminuata treptat de acest comportament rigid. Incepi sa te gandesti la "ce e bine", cauti un sot, gasesti un sot, incerci sa nu calci stramb, nu calci stramb, faci un copil, cresti un copil, mai faci un copil, mai cresti un copil, copii cresc, devin "tu" atunci cand erai tanara, isi gasesc sot/sotie...si pleaca. Sotul nu mai vede in tine ceea ce vedea odata -mai rau este sa nu te fi vazut, cu adevarat, niciodata- iar tu ramai cu ochii stransi, gandindu-te cat de batrana esti, desi mainile tale ar mai munci, iar ochii tai nu au decat doua, poate trei riduri, intr-un colt.

Nu spun ca in aceasta stare pasiva nu va exista niciodata un strop de satisfactie, ca nu vei gasi un fir de mandrie gandindu-te la tot ce ai reusit sa faci cat ai avut sansa, dar e un lucru bolnav sa stii ca mai ai inca multe sanse, si totusi sa nu le vezi scopul.

Traditiile sunt frumoase, momentul in care cel pe care il iubesti iti roaga parintii sa va binecuvanteze casatoria, ideea ca dintr-o casatorie trebuie sa se nasca un copil, reinnoirea unor juraminte, bucuria de a vedea nepoti... Dar toate astea nu se vor numi niciodata conceptii. Conceptiile sunt acele piedici care nu te vor lasa niciodata sa traiesti traditiile intr-o stare infinita de fericire.

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)