duminică, 12 iunie 2011

Paragrafe .






Sunt iubiri ce par sa dureze o vesnicie, dar se pierd atat de repede in bataia unei simple brize incat incepi sa te gandesti ca doar intensitatea si naivitatea ar putea fi ucigasi perfecti in lumea aceasta. Apoi sunt iubirile care dureaza o viata. De ce? Cei care reusesc asta traiesc un banal care nu i-ar lasa niciodata sa fie altfel? Niciun motiv sa razi prea tare? Niciun motiv sa tipi, sa spui lucruri negandite, iar mai apoi sa te intrebi daca a fost vorba de o cearta?

Cei care iubesc toata viata iubesc, de fapt, acelasi punct de reper? Un barbat, o blonda, un caine? Niciodata nu iubesc doar un picior sau doar buza de jos? Ce e gresit in a iubi un picior? E autodistrugere?

Autodistrugere e atunci cand pierzi in fata vietii ceva mai mult decat un picior de blonda. Cautand o morala, tind sa cred ca ar trebui sa iubim in fragmente. Azi iti iubesc ochii, maine simtul umorului. Astfel stiu ca, fiind imaginea mea pentru "perfect", te voi iubi toata viata cate un pic, pentru totdeauna.




Un comentariu:

Диана spunea...

Iubesc albastrul dintr-un Jupiter Olimpian, că tot vorbim de fragmente.
Invocând o rugă, te-ntreb: E oare autodistrugere o confesiune în faţa unui străin?
În încercarea de a scrie mai codificat decât Biblia, urlă frate-miu că am început iar să vorbesc singura.


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)