vineri, 17 iunie 2011

Vara ( nr. 17)


A inceput vacanta iar eu ma pierd in planuri despre "cum ma voi plictisi cat mai bine". Nu sunt sigura daca termenii folositi sunt ok, sau daca asocierea de cuvinte suna normal dar acestea sunt planurile mele. Ca sa fiu mai exacta imi imaginez ca sunt o bucata de piatra (probabil un fost munte), ajunsa intr-un rau, care vede si simte atat de multa energie in jur dar ramane pe loc pentru ca ii este frica. Definitia acestui substantiv sadic face referire la groaza pe care o simte cineva atunci cand urmeaza un pas mare. Mi-e frica sa merg mai departe, sa ma las purtata de forta apei pana la o cascada, iar apoi intr-un lac; sa sfarsesc pe fundul unui lac ,linistita. Nu! Tot ce fac este sa stau, sa suport energia din jurul meu fara sa inteleg nimic, fara sa indraznesc sa fac vreo schimbare.

Pornisem de la vara, nu? Mda, vara. Trebuia sa fie un plan. Planurile sunt rele, credeti-ma pe cuvant. Sunt fasii de iad. Daca undeva exista un om numit "Plan" atunci aceea este persoana in care nu trebuie sa aveti incredere pentru nimic in lume. E aceeasi treaba ca si cu hotii de copii. Mereu au la ei acele acadele colorate, pe arome, pe preferinte, mereu poti alege. Ei bine, urasc aroma de pepene, dar ideea e ca oamenii destepti mereu se vor intreba "E in regula daca fac asta?", "Sunt alergic la asta?". De ce? Pentru ca intrebarile urmate de raspunsuri rationale ne vor feri mereu de Plan sau de veri esuate inainte de a incepe. Prin urmare, imi ofera cineva un raspuns logic la intrebarea: "Cand se va misca si piatra mea?".

Follow my blog with Bloglovin

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)