sâmbătă, 12 martie 2011

Zi de adio...


Zi pe care nicio patratica de ciocolata alba nu i-o va reda, zi pe care, inevitabil, timpul nu o va cere inapoi. A sta sub un acoperis nesigur a fost mereu o provocare, a facut-o fericita pentru ca ea era genul de fata care, in ciuda piedicilor, reusea. Azi nu a reusit. Absolut nimic. Vrea sa se intoarca in locul in care se simtea acasa, sa scape de toate acele haine asezate, asortate si potrivite pe ea doar pentru a indeplini un scop, sa se aseze intr-un colt, sa planga. Acum nu ar putea sa verse nici macar o lacrima. E obligata sa puna pe chip un zambet ironic. De fapt, ce e de discutat? Asa a fost mereu. Falsa pentru fericire. Cei doi "f" pe care nu i-a putut pune niciodata in balanta, care au distrus-o. Dar timpul nu se pierde. Nu, nu si nu. Sa stai si sa mangai niste rani, sa le adori, sa le venerezi, sa le saruti...Dor de o mie de ori mai mult cand se vindeca. Nu mi-as compara viata cu un pumn de cenusa, desi a ajuns ca unul. In ciuda a ceea ce se intampla in realitate, visul meu ramane unul dintre cele mai frumoase, pentru ca fara aceasta "falsitate" as fi nevoita sa urlu un adevar la fel de nebun ca si starea mea de acum. Imi impun zi de zi sa domin sclipirea din ochii altora, nu sa o starnesc inspre mine...


2 comentarii:

EvElina spunea...

nu e un the end..adica e,dar..
si cred ca e oarecum normal sa regret..in fine,sunt ok,nu sufar,etc,bla bla..
esti o lamaie,te pup,te iubesc,si-ti zic la multi ani pentru maine,deoarece nu am credit deloc.:|
>:D<:*

Alexandra F. spunea...

:))...Ms, sunt o lamie;))...

Follow Alexandra F.


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)