duminică, 12 decembrie 2010

...lui .





Finalul fericit, pur si simplu, nu o caracterizeaza, insa mereu a avut parte de un inceput usor ciudat si un cuprins de milioane.

Isi aminteste si acum prima pasiune. Nu, nu primul iubit, nici primul tip care a facut dragoste cu ea. Nu! Prima pasiune. Era un barbat. Ideea de a-l numi barbat nu e doar un cliche pentru ca tinerele cititoare sa o numeasca "tarfa" cu accentul pus pe invidie. El chiar era barbat. Mereu cu barbita, mereu cu fruntea usor transpirata, mereu puternic, mereu cu ochi dulci, de tanar adolescent. Probabil acest lucru a fost scanteia. Faptul ca uitandu-te la el nu ai fi putut sesiza cei douazeci de ani ce il faceau deosebit. O mica precizare: il dadea de gol talentul.
Final tragic. Necunoscut.
Ceva asemanator i se intampla acum, acelasi stil, barbita si fruntea transpirata, doar ca ochii nu mai exprima nimic. Sunt absurd de seci, peste puterea ei de a intelege. Insa vocea lui, mintea lui, gandurile, niciodata ascunse..E o pasiune care stie sa raneasca.

"Cand ne privim, pe strada, oriunde, simt asa...nu ma privesti ca pe oricare alt baiat". Citeste si reciteste aceasta fraza zilnic. Daca nu ar fi fost vorba niste circumstante lipsite de confort probabil sensul ar fi fost altul acum. Probabil ar fi disparut vraja, ar fi fost vorba de realitate si iubire. In viziunea ei iubirea era reala, cuvintele reprezentau partea fictiva...

Acum e vorba doar de pasiunea prea puternica, atractia fata de doi ochi seci. Ii e frica pentru ca stie...Niciodata nu iti va putea cere sa o strangi in brate, sa o saruti pe frunte. S-ar simti in plus...Ca acum.

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)