luni, 27 decembrie 2010



Dor de mine. Eu, sirul de sunete discrete ce alcatuiesc o melodie spre inima...
Clipe in care privesti o oglinda la fel de limpede ca apa unui izvor, lipsita de reflexie. Ma stiu, dar nu ma am.

Un vant rece de toamna mi te-a luat, micul meu suflet, pur. Sau...

am crescut.

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)