duminică, 1 august 2010

Green again .


O vila frumoasa, rustica, in munti, undeva unde cresc margarete...sute de margarete. Intr-un luminis. Brazi peste tot, batai ale vantului scuturand conuri pe streasina, spargand geamul cel mic si rotund al atelierului in care obisnuia sa lucreze el simple lucruri din lemn, lucruri pe care nu le-a vazut decat dupa ce a ramas singura. Un leagan frumos sculptat cu flori, ca pentru o fetita blonda, cu ochi verzi si trasaturi de pisica, exact ca el. O masuta inalta cam de jumatate de metru, cu margini captusite cu dantela alba, un scaun pe masura. Un dulapior pentru hainute, hainute de papusi, papusi care nu au existat niciodata...
Un ceai prea fierbinte pentru a fi baut, o aroma de fructe de padure, fructe uscate. O imagine nu foarte clara a aceluasi barbat venind din padure cu un cos colorat de zmeura, afine si mure abia culese, mai exact o amintire. Puterea din bratele lui, o putere coapta, o putere implinita odata cu trecerea timpului. Momentul in care i-a aratat pentru prima data muntele.O simpla fetita, fugita de acasa, o copila orbita de stralucirea a doi ochi.

Momentul in care fata s-a maturizat. Dimineata in care s-a trezit si a realizat ca ninge. Clipa in care l'a vazut in curte, pregatind lemne, in care ochii lui au privit-o si i-au promis totul, in care i'a citit dorintele, in care a cazut pentru cateva clipe pe podea si s-a trezit cu acel sentiment ca viata ii va fi completata, ca nu mai e o fata ratacita.

Geamul la care inca mai sta, ceaiul care pare sa se fi racit, luna lui august ce a cuprins-o in asteptari. Acei ochi parca reintorsi dintr-o lunga calatorie...

"Mi-ai lipsit..."



Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)