joi, 29 iulie 2010

I cannot cry because I know that's weakness in your eyes .


"Sunt o mie de feluri de a-mi aminti ceva ce nu a fost niciodata dat uitarii..."

A ramas intinsa pe pat, cu privirea atintita spre varful tocit al unui creion. Capul era lasat pe o bucata de hartie, iar ea asculta cuvintele precum marea intr-o scoica. Simtea lipsa unei idei, lipsa acelor jocuri de litere care ar fi dat sens noii sale creatii. Pierduta fiind in melodie a inceput sa traseze pe cearceaful alb niste semne simple...
Gandurile ei zburau, uitand de mina cenusie... "Azi mi-a fost dor de tine. Nu as putea intelege de ce inca mai am ciudata impresie ca esti aproape. Erai distant si cand te priveam. Nu stiu daca mi-ai vazut ochii cat timp am fost langa tine. Nu ai fi putut sa te uiti la mine. Nu am inteles nici acum. Mi-e frica ca aberez spunand ca mi-e greu cand nu te am langa mine. As putea jura ca sunt dependenta de acel miros atat de puternic care ma face sa-mi amintesc ca nu sunt singura si ca langa mine exista o prezenta masculina. Acea prezenta pe care o vedeam, dar rare ori o simteam..."
A trecut o ora de cand ii fug ochii si mintea. Se joaca cu propria imaginatie, creeaza imaginea unei amintiri, o fotografiaza...rupe poza.
"Si daca mi-e dor, ce? Si de ce mi-e dor? Cred ca pot sa numar pe degetele de la o mana clipele cand m-am simtit iubita ta. Niciodata nu observai locul liber de langa mine, mereu simteai nevoia sa ma tii strans, dar de departe. Am fost umilita. Stii? M-ai umilit. Stii si cand...atunci cand ar fi trebuit sa ma simt cea mai importanta."
Senzatia ca ai descifrat ceva e satisfacatoare. Puterea de a-ti demonstra contrariul a ceva ce ai gandit in tot acest timp e o capacitate rara. Logica cuvintelor nu e aceeasi cu logica gandurilor, iar suntele din hartie nu sunt altceva decat fractiuni de secunda in care inca mai speri.


"Niciodata nu m-am simtit mai importanta ca in clipa in care te-am vazut plecand si am stiut ca nu sunt singura careia ii va fi dor..."

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)