miercuri, 3 martie 2010

Pe'nta habibi.


Am savurat minutele in care te'am iubit cel mai mult. Am profitat de ele crezand ca se vor pierde in scurt timp.
Abia acum te mira comportamentul meu? Abia acum suferi la o vorba scapata aiurea? Trebuia sa stii...Te'ai grabit. Te'ai grabit sa ai ceva mai putin special, ceva..orice. Ai dat insa peste mine. Nu stiu nici eu sa spun ce sunt, cine sau de ce sunt asa. Nu pot sa imi calculez viata, sa ma descriu, sa fiu ordonata dupa cateva randuri. Nu sunt urata. Cred. Nu sunt frumoasa. Cred. Nu sunt suparacioasa. Cred. Nu sunt atragatoare. Cred. Nu sunt rea. Cred. Nu sunt buna. Cred. Nu stiu...



Acum stai si te gandesti daca nu ai facut o greseala.

Daca gandesti asta nu imi mai pasa. Uit tot. Nu sunt o greseala, asta stiu!

Nu fac ceea ce iti place, nu vorbesc cum iti place, nu sunt distanta cu unii...ar trebui sa fiu si nu sunt! Nu sunt! Incerc. Pentru tine incerc. Pentru ca imi place sa te vad multumit, zambind, pentru ca imi place cum iti bate inima, cum incerci sa scoti de la mine un simplu "te iubesc" pe care ti l'as spune din 5 in 5 minute daca n'as fi o fata orgolioasa, ca majoritatea fetelor de altfel.




Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)