vineri, 11 septembrie 2009

Trece...


Lucrurile frumoase vin tarziu. Nu ai mereu timp de ele. Dar mereu iti faci curaj, incerci, chiar daca in mintea ta circula un singur gand "A trecut...". Te uiti in jur si realizezi ca tot ce ai facut a fost sa bati pasul pe loc. Te opresti, te uiti in jur. Esti obosita dar inca mai auzi ce spune lumea.

"Ce e cu ea?"..."Ce incearca sa faca?".."Nu poate..Nu are cum!"..."De ce face asta? Nu se merita!"

Si gresesti...te intrebi de ce te'ai oprit cand erai fericita? De ce te'ai agatat iar de realitate? De ce privesti mereu adanc in adevar? De ce nu iti poti construi o lume a ta? Acum nu mai ai puterea sa continui drumul... Ai ascultat voci straine si le'ai crezut. Scuze ca iti spun...dar esti o naiva!

Doare? Dar cand erai fericita durea?


Uneori trebuie sa uiti de realitate... Cand realitatea cuprinde si oameni, e falsa! Oamenii sunt niste fiinte ciudate. Se agata de lucruri nepotrivite pentru a supravietui. Nu'si dau seama ca iau locul altcuiva, ca se baga in viata altcuiva.

Sfat? Ai si tu o viata! Pazeste'o bine si uita de cele care nu te privesc!

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)