marți, 23 august 2011

Bus stop. No parking.


Pot spune ca imi amintesc foarte multe intamplari din copilaria mea, foarte multe imagini pe care parintii mei le confirma dupa o secunda in care raman uimiti de aceasta capacitate. Pot spune ca imi amintesc... inca de pe atunci luam decizii gresite.

Imi amintesc prima mea decizie importanta, cea pe care o asteapta fiecare copil: momentul cand iti alegi singur jucariile. Aveam de ales intre un set pentru "tinere-viitoare" asistente si o mini-casuta cu gradina si omuleti. Dupa doisprezece ani se explica de ce dau la o parte orice idee de a merge la Medicina, am ales setul pentru asistente :D. In orice caz, au urmat si alte decizii pripite. Spre exemplu, fiind un copil grabit, am ales sa ies dintr-un magazin putin cam in fuga... In graba mea am resuit sa o confund pe mama cu o alta doamna cu manichiura rosie, asa ca am prins-o de mana si am mers cu ea o buna bucata de drum pana cand am fost recuperata de "decizia corecta".

Vedeti? Asta e diferenta... Cand cresti nimeni nu te mai poate prinde din urma. Daca alegi sa iti provoci masina la un drum cu gropi, daca bagi prea multi bani in haine, daca te prinde o ora tarzie intr-un oras pe care nu il cunosti, daca iei autobuzul gresit... Nu pot sa nu ma intreb, cu acest tip de decizii ce fac? Unde le pun?

Nu mi-e dor sa fiu mica, chiar nu. Dar dupa atat de multi ani tanjesc dupa o "decizie corecta". Sunt constienta de cat ajutor pot primi, insa cat mai pot cere?

2 comentarii:

Suflet de curva spunea...

...pacat ca nu stiu sa raspund la intrebari

Alexandra F. spunea...

Bun venit in echipa ;))...


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)