sâmbătă, 25 septembrie 2010

Stii...


O singura data mi s-a intamplat ceva asemanator. Intepatura aia deloc firava din interiorul inimii si sute de ganduri fara o explicatie logica. Ore in care nu fac nimic desi fac o mie de lucruri, ore in care visez si anumite ore in care imi amintesc. O idee simpla nu exista, totul devine complex, ma depaseste. Totul cade asupra mea. Presupuneri, razbunare, anumite sentimente nedenumite...

Nu e o anumita privire, nici un anumit mod de a fi, nu e decat dorinta de a cunoaste ceva ce trebuie descusut pentru a afla materialul. Senzatia ca acolo, undeva, e ceva ce merita loveste puternic o persoana prea mica, prea efemera.
Nu as mai fi pasit intr-o alta zi.

2 comentarii:

Iulia .. spunea...

cum poi video de pe youtube ? mă ajuţi ;;) ?

Alexandra F. spunea...

Scuze ca am vazut atat de tarziu comm asta. Pe YouTube, sub clip ai "". Iti va aparea un link. dai copy si il pui la postul tau, cand il scrii. In fine, mai jos poti sa iti modifici marimea, culoarea.... Sper ca nu am fost prea vaca, ca am raspuns atat de tarziu :)).

Follow Alexandra F.


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)