Adevarul e ca mi se pare cel putin ciudat sa vorbesc despre semnificatii cand unicul lucru la care ma pot gandi este implinirea a 9 ani de la atentatele coordonate de al-Qaeda. Eram prea mica atunci, singurul meu regret fiind ca doua cladiri atat de inalte au fost distruse. Imi intrebam tatal cat le va lua americanilor sa le reconstruiasca, imi placea sa aud numarul de etaje, acesta depasind o suta, urmaream la tv comentarii, mi se parea interesat ca au existat doua cladiri identice.
Cu timpul am invatat ca a fost vorba de pierderi mult mai mari. Aproximativ 3 000 de oameni, dintre care 19 teroristi, civili din 90 de tari diferite. Groaza prin care au trecut cei de la bordul avioanelor detonate, curajul celor din avionul cu numarul patru, care au incercat sa salveze Washington D.C., redirectionand aparatul spre o campie, suferinta provocata in randul celor neafectati si cresterea cazurilor de cancer pulmonar.
Cat de inutil este sa mai vorbesti cand totul pare sa se fi pus pe picioare? Poate modul meu de a gandi e bolnavicios, poate ca sfideaza acele legi nescrise ce ne spun ca viitorul e in fata si atat! Consider ca viitorul se bazeaza prea mult pe trecut, acesta fiind motivul pentru care nu pot trece cu ochii inchisi prin ziua de ieri sau cea de azi.
Traieste ca si cum ai muri maine. Invata ca si cum ai trai vesnic.( Ghandi )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu