vineri, 20 august 2010

I promise you won’t ever see me cry.


"'Cause nothin' lasts forever
And we both know hearts can change
And it's hard to hold a candle
In the cold November rain"

Trei cuvinte ce ar putea rasturna munti in bucuria lor si ar schimba sensul unor vieti atat de absurde, de simple si singure...
"Una, doua, trei...". In fata unui ceas cu sticla sparta sta, ca de obicei, numarand secundele. Se pierde mereu cand ajunge la treizeci si cinci si oricum i se pare prea mult deja. Pozitia in care ramane e asemanatoare unei pisici in cautarea unui miros proaspat. Ochii mari atintiti spre nimic, toate simturile pregatite pentru a fi surprinse.Si din nou se pierde in asteptare.
Nu era asa. Perioadele veneau si plecau foarte repede de obicei, nu reveneau si nu o afectau. Nicio dorinta nu i s-a lipit de materia cenusie ca aceasta. Imaginea fumui de tigara ce se pierde, lasand in urma mirosul intepator, dar placut e singura comparatie pe care o poate adauga la gandurile ei neimpartasite.
Simple schimburi de cuvinte, cuvinte prietenesti aruncate in goluri imense, lipsa unor propozitii ce ar putea traduce atatea ganduri, o intrerupere ca o pana de curent atunci cand il priveste in ochi.

Imi e dor.

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)