luni, 14 iunie 2010

You're just a little boy.


"Cum de ii trece asa ceva prin cap?"
"Atat de tanara."
"Copila asta... creste intr'o directie gresita."

Cum s'a ajuns la asta? Nu s'a ajuns. Asta e problema. De fiecare data cand trece pe strada simte nevoia sa poarte ceva pe urechi. Acesta este motivul pentru care iubeste bentitele si baticasele. E plina de sine, merge in sictir, arata unde o doare de vorbe cu miscari usoare. Simte nevoia sa tina mister in viata ei. Cum reuseste? Nu e si nu a fost niciodata ce s'a asteptat lumea sa fie.

Din deliciu a facut mereu pe pisica, a vanat, s'a jucat, a profitat, a disparut. Nu o cunosti, altfel ti'ar fi frica sa ii pui conditii. Scoate coltii. Nu ii place. Regulile o irita, la fel si tonul ridicat si invadarea teritoriului pe care si l'a stabilit. Pentru ea asigurarile sunt foi de hartie, semnate, stampilate, importante in viata materiala a omului. Sa o asiguri de un sentiment e ridicol. Se poate convinge si singura de ce simti pentru ea. Ataca si fara sa'si analizeze prada, dar nu simte alt gust.

Energie, pofta, putere, cuvinte guvernante pentru o fata care nu s'ar putea opri niciodata din dans, din barfit, din flirtat si din savurat pacatele pamantului. E o ciudata, asa scrie si pe fisa ei. E un pericol public, atent urmarit de cand isi schimba camasa de noapte, pana o aduna pe ultima aruncata de pe jos.

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)