sâmbătă, 12 iunie 2010

I can't remember when...


Din cinci in cinci zile isi pune o preche de ochelari pe ochi si pleaca. Revine linistita, dar niciodata nu desface bagajul. Se aseaza pe o canapea din piele, alba, usor vintage. In prima zi se odihneste, cautand cu ochii in albul linistitor al tavanului, pacea suprema. Se simte ca o frunza uitata in bataia vantului. Camera e inalta, tavanul fiind cam la trei metrii de ea. E ca si cum ar privi spre orizont...Departe si nimic dupa. Restul zilelor si le petrece savurand ceai si biscuiti cu lapte la o masuta de langa geam. De fapt nu e nici macar un geam. E o usa din sticla care face intrarea intr-un balcon mic, deschis, limitat de un model din fier forjat, in stil italian. E un apartament "de moment", dar daca sta bine sa se gandeasca e un apartament "de moment" de cativa ani buni.

Cand vine cea de-a cincea zi, o poti gasi intr-o camera la fel de deschisa si de luminoasa ca si restul casei, ridicand valiza si aruncand pe pat lenjeria alba, de matase, cazuta pe podeaua acoperita doar putin, langa pat, acolo unde isi pune ea picioarele cand se trezeste, cu un covor din blana artificiala, imitand o vulpe polara. Se priveste in oglinda plasata la intrare, isi aseaza parul, isi pune ochelarii si pleaca din nou.

In urma ei ramane doar o cheie rotita de doua ori in usa, pentru a se asigura ca totul va fi bine.

Asa a fost mereu. A lasat calmul, a lasat pacea din sufletul ei pentru o zi sau doua de haos. Mereu, cand revine, isi da jos ochelarii si descopera ca rimelul ii este intins, formand dungi de lacrimi pe obraji. Nu ar putea opri asta, nu ar putea ramane sa bea mereu ceai langa geam, sau sa citeasca "La rascruce de vanturi" pe canapeaua alba. Nu ar putea inspira mereu aerul proaspat, deseori cu miros de lacramioara, din dormitor. Nu ar putea. Mereu va fi o parte din ea care iubeste noaptea si muzica, dansurile murdare si hainele negre, provocatoare. Mereu va simti nevoia sa-si opreasca lectura, sa puna un semn de carte si sa numere baietii pe care i-a cunoscut in ultima seara de haos... Si totusi iubeste acel covor pufos...

Un comentariu:

EvElina spunea...

Deci sa inteleg ca tie nu iti ofer cat meriti?
:-s
:-?
>:D<


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)