luni, 21 iunie 2010

Adolescenta ( II ) .


A sarit cinci trepte si a luat-o la fuga printre copaci. Era desculta si abia dupa ce si-a dat seama ca sangereaza s-a oprit. Era obosita si departe de casa. Ochii caprui straluceau din pricina acelor mici cristale ce-i acopereau fata. Obrajii erau palizi desi alergase mai bine de zece minute. Buzele se uscasera dar se observa inca frumusetea lor...mari si dulci. Oricine si-ar fi dat seama.
Vedea raul cum curge si se gandea ca totul porneste din acel izvor de langa casa cu flori. Mereu i-au placut florile, mirosul si culoarea lor. Ii face placere sa deseneze gradina cand are timp.
Acum nu ar putea sa desenez. Nu vrea sa fie aproape nici de gradina, nici de izvor, nici de casa. Casa... Veranda plina de flori in ghiveci, veranda cu scaune din papura. Veranda unde aceiasi ochi caprui, la fel de sclipitori, dar conturati de o fata mai batrana privesc lipsiti de speranta spre un orizont imprejmuit de copaci. Stie ca printre toti acei stejari batrani e o parte din ea...

Si totul se pierde intr-un val de uitare. Copila se aseaza pe muschi, la marginea unui copac, isi elibereaza mintea, cauta liniste si nu gaseste. Femeia e acasa. Linistea nu o va avea niciodata, dar acea bucatica mica din ea, acea farama ca o samanta din care urmeaza sa creasca o floare incearca sa faca ceva. E lipsita de intelegere.
Ar fi putut fi altceva. Ar fi putut fi droguri, proasta crestere, nesimitirea, dar e neintelegerea. Cum poate cineva sa lupte cu asta? Isi aminteste de cate ori ii spunea mamei ei sa se opreasca putin si sa asculte. Nu a ascultat niciodata. Apoi mintea ii fuge la acea iubire neconditionata care a venit din partea altor persoane. Se gandeste la momentul in care si ea va creste o floare, iar apoi isi da seama ca o planta ofilita nu are puterea sa mai creasca o alta. Vointa? Are. I-a oferit-o cu ceva timp in urma un prieten...ceva mai mult decat prieten.
Se ridica, uita de talpile ranita, se intoarce spre casa. De azi doar ea are ochi caprui si sclipitori. Ochii nimanui.



Asculta mai multe audio Muzica



I will not make the same mistakes that you did
I will not let myself
Cause my heart so much misery
I will not break the way you did,
You fell so hard
I've learned the hard way
To never let it get that far

Niciun comentariu:

Follow Alexandra F.


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)