marți, 27 aprilie 2010

I want to be your favorite hello and your hardest goodbye


Era pierduta in acel val de culori. Era singura, tacuta, nelinistita. Se simtea pierduta, se simtea prea departe de ceea ce-si dorea. Simtea ca ceva o preseaza. Pentru prima oara se afla pe acel minutar al ceasului, invartindu-se atat de repede incat totul parea ca luneca sub forma unor fasii ca de curcubeu in jurul ei. Era speriata de ce s-ar fi intamplat daca, dintr-o data, nu ar mai fi avut timp.

E dimineata. S-a trezit, dar a tras putin de parul ei saten pentru a se asigura de acest lucru. Mintea ei se linistea usor, usor, insa acea stare de frica nu disparea si o durea pieptul. S-a hotarat sa mai stea putin in pat, dar s-a ridicat repede speriata de decizia ei. Nu facea decat sa piarda timp important. A hotarat sa o ia usor, sa se plimbe, sa caute in multitudinea de culori acea culoare verde, cu tente de albastru, acea culoare fara de care nu mai putea rezista.

A deschis dulapul ingrozita de cat de bine trebuie sa arate. A ales o pereche de pantaloni deschisi la culoare, primii scosi din dulap, de fapt; dar ea nu stia asta. Un tricou alb, lung si simplu, o jacheta gri... O tinuta luminoasa dar nu radianta. O diadema. Ce par frumos...

Toata dimineata s-a plimbat, cautand o portita de scapare din stresul la care era supusa. Mergea pe un drum atat de gol, insa era sigura ca acolo va gasi ceea ce isi doreste. Avea un mers tulburat, iar mainile le tinea in buzunarele jachetei. Avea acel aer de fata timida, desi stia ca nu e genul ei.

Dupa doua ore de mers pe acel drum tacut a simtit oboseala, primul sentiment de deznadejde. S-a oprit putin si s-a uitat la nori. Oare mai fusese indragostita pana acum? Cauta raspunsul. Stai! Ce facea? Secundele treceau...Tremura; ii era teama, ii era frig, ii era jena de ceea ce patea. De ce ea?

O briza delicata a venit atunci ca o urma de speranta. Zambea. Era acel verde pe care l-a cautat.


O dimineata dupa, o alta dimineata, inca o dimineta. Deja timpul nu mai conta. Se trezea langa el printre aceleasi cearceafuri. Plecarea nu a mai contat. Stia ca nu il va mai cauta, dupa ce va reveni. Va sti unde e si ... va trai. Oare a mai fost indragostita pana acum?

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)