vineri, 12 februarie 2010

Te iubesc.

Ador. Ador modul in care iti rezist pana ajung sa tremur, sa tip, sa ma gandesc la cat de greu cedeaza inima si sa vin...


Nevinovata incercare de a vindeca o rana, ce ai ajuns sa faci... Poate nu vezi ce ai creat, dar eu am simtit absolut totul intr'o clipa in care pur si simplu as fi putut renunta si la aer. Oricum nu mi'as fi dat seama. Ce pot face acum? Pur si simplu stau si imi admir gandurile, acele ganduri pe care nu credeam ca le voi avea vreodata. Patrund delicat in corpul meu facandu'mi inima sa bata in ritm alert. Imi vine sa rad...sa plang? Nu ma pot hotari. Accept sa privesc tot ce se misca in jurul meu. E ca si cum s'ar reface fiinta umana.Ca si cum as fi martora la aparitia primului om, ca si cum sufletul meu ar fi raspandit ca un puzzle, urmand sa privesc refacerea lui de catre un jucator anonim.

Ceva nu e bine. Piesele sunt altele. Ceva e foarte bine.


Te iubesc.

4 comentarii:

Rainbow spunea...

Prea fain...

X. spunea...

Imi place postarea.
Este o amestecatura de emotii dar sentimentul e unul:iubirea.

silvia spunea...

Ma regasesc in poveste :) Foarte frumos :)

krisaa spunea...

Super:*

Follow Alexandra F.


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)