sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Fluturas.


De ce imi plac fluturii? Pentru ca sunt mici si usori....si puternici.
Gandeste'te! Doua aripioare, atat de mici, atat de subtiri, atat de fragile...
te inalta in vazduh...Te inalta!
Fluturii stiu. Da! Flururii stiu ca vantul ii va aduce mereu de unde au plecat si nu sunt lasi daca se opresc pe o floare, sau undeva...oriunde...in orice loc care le ofera siguranta.
De asta avem nevoie...siguranta.


Ma uit la mine. Cate chestii ciudate mi se intampla. Mie!
Mie!?
Eu? Fata care are mereu o replica si face din persoana care a incercat sa comenteze aiurea un...cacat mergator?
Scuze.
Sunt uimita. Ma simt ca un fluture... Si bate vantul.
In fine... 53 de Kg.
Va dati seama ca nu e vorba de vant.
E mai mult. Mult mai mult. Dar cred ca e la fel de puternic ca vantul pentru un fluture. Nu'mi ramane decat sa ma opresc...un pic.
Doar un pic.
Daca regret? Stii....ma gandeam la oamenii care au boli gen cancer. Oameni care stiu ca vor muri. Ei cunosc viata mai bine decat orice alt om sanatos. Ei profita si nu ii doare. Boala nu doare. Doare cand te gandesti..."Stiam ca voi muri"... "De ce nu ti'am spus tot ce simt?".
Aici sentimentele difera.

Si eu voi muri candva. Vreau sa stii ca nu regret dar stiu ca am gresit.

Viata e asa frumoasa.

:X

Dulce.
Profunda.
Plina.
Trista.


Nebuna.

Ma uit la mine. Nu'mi vine sa cred. Ce fluture...

Niciun comentariu:


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)