Stateam astazi in dormitor, la orizontala, gandindu-ma ca in sfarsit s-a oprit ploaia si ca voi avea parte de o plimbare bine meritata, dat fiind ca e inceputul unei vacante. Mi-am zis "asta trebuie sa fie sansa mea"... Stiti ce face comoditatea din oamenii cu initiativa? Am inchis cinci secunde ochii iar cand i-am deschis era intuneric. Fie ca un nor a acoperit soarele, fie ca vecina de la doi si-a intins iar paturile ei pufoase cu panda peste geamul meu...era intuneric.

Aceasta este doar o interpretare banala a celebrului "PUF!"... PUF...si totul dispare. Fie ca e vorba despre o persoana draga, despre mama, despre "o sansa in viata", timpul nu asteapta. Uneori cred ca am fost pusi pe o tabla de sah de unde trebuie sa fim coborati. Intradevar, e vorba despre miscari precise, calul merge sub forma literei L, dar indiferent de importanta drumului scopul e acelasi. Ori noi, ori cei de langa noi..PUF....

Motivul pentru care am devenit atat de sadica si trista dintr-o data imi este destul de necunoscut. Poate ca viata e facuta pentru a invata sa ne alegem cu grija pionii, reginele sau nebunii si sa-i pastram doar pe cei care raman langa noi pana la ultima miscare.