joi, 28 octombrie 2010

Numai cand iti aduci aminte .






Nu pot sa imi dau seama daca poti intelege o voce care nu-ti mai spune nimic. Obisnuiam sa vorbim doar lucruri neinteresante, de obicei comice, lucruri care ne faceau sa radem. Era un ras puternic, timid, in cazul meu. Contrastul acesta dintre tare si sfiit nu l-am inteles nici pana astazi.
Si e ciudat sa vorbesc asa. Inca ma mai faci sa rad. Mereu am apreciat asta la tine. De data asta e un ras usor limitat. Mi-am impus granite pentru ca mi-e frica. Stiu ca e ciudat sa-mi fie frica de tine. Mi-ai spune ca nu am de ce.

Adevarul e ca imi faci foarte mult rau. Te urasc.
Povestea e lunga si plictisiotoare, probabil e si fantastica. Nu merita luata asa, cum e. Poate am inflorit unele lucruri.


Parul saten si ochii mari au fost inutili in povestea aceasta. E prima poveste bazata pe picioare lungi si piele fina. Zambete, glume, lucruri tinere, pure, albe.In fine, nu chiar! Adica foloseam des cuvantul "sex" cu tot campul lui lexical. Logic. Si acum facem asta. Ideea e ca asta vrem.
Daca mi s-ar da sansa sa fiu sincera si crezuta, fara sa fiu interpretata si judecata... Sincer? As pune "sfarsit" unde vreau si cum vreau. Ideea e ca asta vrem.



Niciun comentariu:

Follow Alexandra F.


"Îmi place s-o ascult cînd îmi vorbeşte
Dar de un cîntec mult mai mult mă-ncînt:
Nu ştiu cum calcă zîna îngereşte,
Dar Doamna mea păşeşte pe pămînt.

Şi totuşi jur că n-are-asemănare
Cu cele ce se cred rupte din soare!"

(traducere dupa W. Shakespeare)